Astăzi, în timp ce cu o mînă învîrteam polonicul în ciorba de văcuţă din business meniu, iar cu cealaltă butonam la laptop, mi-au căzut ochii pe o ştire proaspătă din The Economist. „The end of the free lunch” zicea acolo. Am scăpat polonicul în oală, iar din străfunduri s-a auzit un dangăt sinistru de gong, de parcă supa s-ar fi evaporat instantaneu, de emoţie.
Nu se poate, mi-am zis: poate la ei, în America. Cum adică? Să ajung eu să plătesc ca să mănînc? Sau o fi o nouă directivă europeană? Mai ştii, cu criza asta?!
Pe urmă mi-am zis c-o fi o metaforă. Şi am citit mai departe. Chiar era o metaforă. Şi se povestea acolo de fapt despre companiile de servicii pe internet, ştiţi voi, gen: google, facebook, twitter. Primul cică n-ar avea probleme, dar pe altele le paşte o chestie ca-n 2001, cu prăbuşirea şi criza dotcom. Asta dacă nu bagă mai multă publicitate. Şi eu m-am gîndit că au dreptate ăştia de la The Economist: pînă cînd o să ne bucurăm ca nesimţiţii de facebook, wordpress, wikipedia ori stumbleupon, fără să înghiţim şi nişte publicitate? Pînă cînd?
Ba eu, care-mi fac cu neruşinare reclamă pe blogul ăsta, m-am gîndit la ceva mai mult: să bag publicitate pe fundul farfuriilor. Ceva de genul: Maggi was not here!
4 comentarii
Comments feed for this article
martie 25, 2009 la 10:37 pm
EPH
Nu as vrea ca doamna din imagine sa-mi gateasac nici macar o supa alfabet dintr-o punga Maggi.Vio
martie 26, 2009 la 10:01 am
EPH
Totusi e mai buna supa facuta din legume proaspete si carnita, nu se compara cu cea la plic!
martie 26, 2009 la 3:56 pm
gingav
there’s no such think as free lunch. 😀
martie 27, 2009 la 4:42 pm
EPH
este free lunch la cantina saracilor